Cand iti intorci privirile spre El te luminezi de bucurie

Bucuria e ca un drog...devi dependent de ea si niciodata nu te saturi...dupa ce se termina clipa,disperat,o iei de la capat in incercarea de a o gasi,si poate...o gasesti,dar acest ciclu se repeta iar si iar si tu obosesti...iti dai seama ca pornesti in zadar in cautarea ei pentru ca intr-un final aceea doza mica de bucurie ,de fericire o sa dispara.Incet intunericul isi face simtita prezenta iar tristetea iti rapeste viata tinand-o strans legata in lanturi de esecuri...esti daramat...un pas gresit si nisipul miscator te-a inghitit...in mintea ta se deruleaza toate clipele de fericire si te gandesti ca una dintre acele clipe te poate scoate de aici dar e in zadar pentru ca acele clipe..acum sunt neputincioase.Te gandesti unde ai gresit,ce nu a functionat insa nu iti poti da seama si atunci .in acele clipe grele in care nu mai poti sa vezi nimic. iti intorci privirea spre cer,spre Dumnezeu...si strigi cu disperare sa te ajute,dar dupa cateva momente fara raspuns te dai batut, cu lacrimi in ochi ,iti recunosti greseala si te caiesti,inchizi ochii si astepti deznodamantul...DAR ceva se intampla!Intunericul dispare dintr-o data si o lumina orbitoare patrunde in toate colturile sufletului tau!Mirat te ridici in picioare si in departare observi o usa...alergi spre ea si dupa cateva momente de ezitare tragi de clanta dar nu o apuci sa deschizi caci esti aruncat pe jos de RAURI DE BUCURIE...rauri de bucurie ce iti inunda inima...o bucurie care cu siguranta nu te va mai parasi...o bucurie care te lumineaza...o bucurie vesnica! Dupa cateva minute de extaz,nedumerit,o intrebare iti vine in minte.Ce am facut pentru asta?Fara sa astepti un raspuns continui sa inoti in rauri de bucurie.Dar pe neasteptate o voce asa de cunoscuta iti raspunde:"Cand iti intorci privirile spre El te luminezi de bucurie!!!".

Amintiri din copilarie(Sami Ciuciumis)Partea 1:Nasterea

...Totul a inceput in 1994.Era chiar prima zi de Pasti(deci se intelege ca era primavara)ce atunci se sarbatorea pe 1 mai.Dupa o iarna prelungita in sfarsit soarele reusea sa isi faca loc printre norii amenintatori.Picurii de ploaie cadeau incet incet parca gravitatia nefiind aceeasi pentru ei iar curcubeul isi facea si el aparitia .O zi de Pasti fericita pentru toata lumea ...familiile sarbatoreau in liniste acasa cu mese imbelsugate(nefiind criza atuncixD)ori mergeau la biserica sa ia lumina iar tinerii mergeau sa se distreze ca la orice sarbatoare.Pentru toti totul era normal ,numai pentru familia Ciuciumis lucrurile nu mergeau chiar asa cum ar trebui!Luminita cu numele de casatorie Ciuciumis ,primit in "dar" in ziua in care s-a maritat cu Gabi-Relu ,sotie si mama a unui copil pe nume Iosif era insarcinata cu al doilea copil in luna a opta cand simte deodata ca fiul ei din burta nu mai poate sa stea si ca vrea sa iasa afara.Stiind ca acesta e momentul Luminita a strigat din toate puterile:
-Gabiiiiiiiiii...copilul...spital...la....nasc...mergem!Gabi avand IQ-ul foarte mare a inteles imediat ce a vrut sa spuna Luminita si au plecat in mare graba spre spital iar la 1 mai 1994 a fost nascut si cel de-al doilea copil al familiei Ciuciumis cu numele mic Samuel-Fabian.Acest copil eram eu!!!

A trecut si vara asta!!!

...Cateodata timpul trece pe langa noi asa de repede incat nici nu apucam sa il salutam.Parca ieri era 30 mai si asteptam cu nerabdarea si entuziasmul unui copil de 10 ani venirea mult asteptata a verii.Prima zi a verii a fost una dintre cele mai sclipitoare zile ale mele...dimineata norii dominau categoric soarele care incerca din rasputeri sa sparga zidul negru ce ar fi adus inceputul victoriei si ar fi salvat ziua.Se stia ca e doar o problema de timp pana cand razboinicii din trupa " Raze" o sa-mi atinga pielea si o sa aduca tuturor ideea de "prima zi de vara".De atunci totul a mers intr-un ritm demn de locul 1 la atletism asa ca nu prea mi-am dat seama cum am ajuns aici azi incercand sa imi amintesc clipele frumoase ce aceasta vara mi le-a aratat.Schimbari majore au aparut in viata mea iar obstacolele vietii nu s-au lasat asteptate punandu-ma la incercare de multe ori in aceste 3 luni. Clipele grele s-au imbinat cu cele bune si am invatat ca durerea cauzata de experienta unei clipe grele poate fi uitata doar cu ajutorul a 10 clipe frumoase sau a unei clipe in prezenta lui Dumnezeu!Am invatat ca lucrurile dragi sunt cu adevarat "dragi" in ochii tai de abia atunci cand esti departe sau e prea tarziu,am invatat ca toti ne invartim in cerc cautand ceva ce poate sa ne acopere golul din inima si intr-un final ne dam seama ca nu aia cautam ... apoi totul se reia sperand ca intr-o zi sa ajungi sa gasesti piesa potrivita pentru puzzle-ul inimii tale.Am invatat ca dorim sa fim independenti dar ca multi nu intelegem ca a fii independent nu inseamna numai sa facem totul pe placul nostru si atunci cand dam de greu fugim repede sa cerem ajutorul celor carora nu cu mult in urma le subminam autoritatea si poate chiar ii luam peste picior spunandu-le ca noi putem face orice SINGURI...dar toti stimp ca nu e asa.Am invatat ca un prieten bun face cat 100 de prieteni comuni si in vara asa am aflat ca am mult mai multi prieteni buni decat m-as fi asteptat vreodata si care ma iubesc indiferent daca am si eu defectele mele ca oricine si vreau sa le multumesc tuturor care m-au sustinut si au avut grija ca viata mea sa fie mai frumoasa pe timpul acestei veri(Andra,Iuliana,Andreea,Beea, Ilinca,Ana,Iulia,Andreea,Ellena,Alexandra,Ioana,Stely,Aida,Ruxy,Raluca) si in primul rand lui Dumnezeu care imi face viata in fiecare zi mai buna decat ar trebui sa fie si ca mi-a dat prieteni asa de grozavi .Am invatat ca viata merge inainte si ca ma asteapta multe veri de acum incolo de care nu voi uita asa usor...

...Acum 4 ani isi promisese ca nu o sa se mai intoarca niciodand in acel loc dar scrisoarea accea fara expeditor in care scria "Te astept in Padurea Alba" l-a facut sa se razgandeasca si sa se afle din nou pe acel drum darapanat ce duce spre o padure aparent fermecata insa ce pentru el era blestemata.Stomacul lui era agitat,un ghem de emotii,amintirile si groaza ultimei dati cand fusese aici ii revenau ca un val si pentru o clipa se gandi sa se intoarca acasa dar parca o voce il chema spre padurea de care isi dorea sa nu fi auzit vreodata.
Cand intra in padure,imediat observa detaliile,recunoscu copacii ce pareau ca se uita la el asteptand sa faca un pas gresit si intoarse fata catre singurul loc unde ii era teama sa se uite.Dar ceva s-a intamplat!Nu era acolo!Mormantul fiicei lui disparu-se.La cele vazute inima lui exploda ca un torent lasand sa iasa din ea toate sentimentele ascunse in intuneric in ultimii 4 ani .Intr-un final extenuat din cauza drumului si a ce s-a intamplat cazu intr-un somn adanc si dormi...si dormi...
Dupa cateva ore de somn John caci acesta era numele lui se trezi si tresari la cele vazute...Ceva ce nici un om nu isi putea imagina se desfasura acum in fata ochilor lui .Padurea se preschimbase intr-o lume fantastica cu zane la tot pasul,copaci ce se puteau deplasa si puteau vorbi si cum nu puteau sa lipseasca desigur ca erau si faimoasele animale vorbitoare dar cum asta nu ar fi fost de ajuns in fata lui de nicaieri aparu un pitic...un pitic ce anunta venirea unei regine.In acel moment toata suflarea padurii se aduna in jurul lui astepdand cu sufletul la gura aparitia frumoasei si misterioasei regine cand dinspre caleasca in care era transportata regina o voce se auzi:
-Tata,tata,ai venit!!!...si imediat sari din caleasca o faptura minunat de frumoasa,cu parul lung pana la brau si de o rochie nemaivazuta de ochi omenesti.Doamne dar ce semana cu fiica lui!Dar era fiica lui!Cum o vazu isi dadu seama ca e ea si incepu sa alerge prin multime izbindu-se de un gardian inorog ce parea sa fie bodyguardul reginei...
-Nuuu .nu-l loviti!!E tatal meu!!!Tata,esti bine?Ai patit ceva?Pleaca,sa nu te vad ,ai noroc ca e tatal meu aici caci altfel iti dadeam intrebuintarile casei mele inclusiv spalatul vaselor(Sper ca toti stiti ca inorogii urasc sa faca curat in casa...mai ales sa spele vasele!!!).
-Fiica mea...lasa-l ,sun bine...Doamne...traiesti dar totusi unde suntem ..si ce caut eu aici?
-Acesta este regatul meu tata!Si iti multumesc foarte mult ca ai venit...chiar nu mai puteam face fata fara tine!!!
-Sa faci fata la ce?!
-Pai tata eu sunt regina dar iti cedez tie locul de rege iar eu voi fi printesa:D.
-Eu rege!?Ar fi o onoare fiica mea dar nu pot sa fiu rege,trebuie sa ma intorc inapoi ...nu pot sta aici pe veci!
-Trebuie sa ramai tata,am nevoie de tine mai mult decat de aer ,te rog frumoooosss!Uite cum facem ...o sa iti dau timp de gandire 2 zile si te rooog frumos tati sa spui daa!
In acel timp John vizita toate locurile padurii si isi facu multi prieteni care deja faceau plecaciuni in fata lui cu gandul ca el ar putea fii noul rege.Dar veni timpul,totul era pregatit iar fiica lui aparu in acelasi loc in care se intalnisera si prima oara...
-Deci tata te-ai hotarat?
-Da fiica mea am hotarat ,si am ales sa raman aici,m-am imprietenit cu niste oameni...sau animale...sau animale vorbitoare sau ce sunt si toti sunt foarte de treaba aici si sincer nu suport sa te mai pierd inca o data .
-La auzul acestor cuvinte Jessica ,caci acesta era numele ei ,sari in sus de bucurie si il imbratisa pe tatal ei mai mult decat il imbratisa-se in viata ei si ii multumi dand o masa in cinstea lui cu toate bunatatile padurii ...
...Dar de atunci timpul parca a zburat,anii au trecut fara sa isi dea seama si John se afla in al doisprezecelea an de cand descoperise padurea fermecata iar acum se plimba linistit impreuna cu fiica sa pe malul lacului "albastru" dar dintr-o data o mana parca il apuca de ceafa si il trase in sus...
-Nuuu! Tata ramai!!!Te roog,nu pleca,suspina Jessica dar era prea tarziu.Cat pentru John el s-a trezit tot in Padurea Alba acolo unde adormise cu doispezece ani in urma si a aflat ca de fapt toata sederea lui aici a durat douazeci de minute si ca nu nimerise locul unde se aflamormantul fiicei ...Asa ca viata lui si-a reluat cursul firesc dar John nu a putut intelege asta asa ca in fiecare saptamana reface drumul catre padure incercand sa ajunga inpoi in regatul fiicei lui...

Acasa...

...In sfarsit ajung acasa,in adevarata mea casa,unde cerul atinge pamantul si un miros atat de dulce dar in acelasi timp atat de proaspat te invaluie.Razele soarelui imi ating delicat pielea in timp ce,uimit, privesc pasarile cerului plutind deasupra unui uscat ce se intinde pana la o mare de un albastru decolorat in care pestii sunt acaparati intr-un dans al fericirii eterne.Padurea ce de obicei era sumbra si intunecoasa ,aici este acaparata de lumina,de o lumina atat de puternica incat poate parunde si in cele mai intunecate colturi si care iti da impresia ca noaptea nu va mai veni niciodata! Nu vreau sa ma mai intorc vreodata in acel loc numit "Pamant",acel loc in care nu iti gasesti menirea,acel loc unde raul se confunda cu binele si unde te scoli dimineata cu gandul la a doua zi . ...Ah...dar o lumina arzatoare se apropie de mine ,ochii mi se mijesc incercand sa vad ce se intampla...lumina incet incet se transorma in ceva mare si alb,am crezut ca sunt singur aici ,mi-e teama.Nu am mai vazut ceva asa de mare si de stralucitor in viata mea!Si totusi,e ciudat,pare a semana cu un inger,dar nu cum mi-am imaginat eu ,un inger mic si prietenos.Ingerul acesta e gigantic!!!Mi-e frica sa ma uit la fata lui de teama sa nu orbesc!...Se apropia destul incat pot sa ii simt respiratia cand incepe sa rosteasca cuvinte intr-o limba pe care nu o cunosc dar totusi o inteleg.Pare a fi ebraica...imi dau seama de asta pentru ca mai stiam si eu cate ceva de la orele de religie sau de istorie...cand "profu" ne traducea undele cuvinte ca "Elohim" sau "Yehova" ...Turatiile inimii s-au intensificat si inima e pregatita sa-mi sara din piept ,o sa incerc sa ma uit la el ...curiozitatea ma framanta,nu pot sa rezist tentatiei de a ii vedea fata,imi dau seama ca fiecare miscare e importanta si trebuie sa fiu foarte prudent.Incep incet ,incet sa imi intorc capul catre el incercand sa imi deschid ochii.Oare fac ce trebuie?Daca o sa orbesc?Dar ce poate sa mi se intample?!Trebuie sa risc!!!Asa ca o sa fac o miscare brusca ca sa mai reduc din emotii:)...

WOW!!!Ce frumos e!!!Nici nu m-am putut gandi vreodata la ceva asa de frumos!!!Frumusetea lui ma face sa stralucesc iar ochii mei nu vor sa focalizeze altceva inafara de minutata lui fata .Acum chiar ca nu mai vreau sa plec de auci niciodata!!!Oare aici e raiul?Cati mai sunt ca el aici?...Sper sa fie multi...Dar stai!!!Daca sunt in rai inseamna ca ...inseamna ca e si Dumnezeu aici:X:X:X...asa ca imi dreg vocea si incep sa vorbesc...

-Buna ,sunt un om ce am venit de pe acel loc numit "Pamant" pe care sincer tu nu ai vrea sa ajungi vreodata,si vreau sa te intreb ceva.:D .Glasul meu tremurand din cauza a mii de emotii a facut ca din tot ce am rostit sa se inteleaga decat "Buna...om...pamant...vreodata...intreb ceva"sau cel putin asa am crezut eu ,acest inger se pare ca a inteles mai mult decat am rostit eu cu glas tare si imi raspunde...

-Stiu cine esti si da acest loc este raiul dar tu nu vei sta prea mult aici!

-Nu!Nu e posibil asa ceva!!!De abia ce am ajuns!Cum sa ma intorc inapoi acolo!Nici macar nu stiu drumul inapoi!Stiu doar ca am adormit,am trecut printr-un tunel si am aterizat aici,in acest loc fascinant si neimaginat vreodata de o minte omeneasca...si de ce sa ma intorc?De ce nu pot sta aici ?Nu inteleg!

-Scopul tau pe pamant nu s-a terminat,ai multe lucruri neterminate acolo si se asteapta multe de la tine ...pregateste-te sa te intorci tinere...dar sa nu uiti ca peste catva timp te vei intoarce aici...insa depinde de tine in ce circumstante...daca ai nevoie de ceva sa nu uiti ca esti un fiu al Domnului si in numele Lui poti cere orice ...succes!!!

In momentul in care glasul lui cristalin a incetat imaginea aceea superba cu marea si padurea si forma perfecta din fata mea s-a indepartat de mine...a aparut din nou acel tunel ...nu voiam sa plec dar trebuia si am inteles asta...tunelul e pe cale sa se sfarseasca si intunericul si-a facut aparitia...Dar apoi am deschis ochii si am vazut fetele parintilor mei ,era o usurare ca am vazut oamenii pe care ii iubesc cel mai mult la reintoarcerea mea pe Terra...se pare ca intrasem in moarte clinica dupa ce facusem soc hipotermic din cauza unei greseli fatale de a merge pe gheata subtire de deasupra unei piscine ...de atunci astept cu nerabdare sa fiu din nou in acel loc superb dar stiu ca am o datorie de facut pe pamant si nu voi pleca de aici pana nu voi termina ce am inceput...